Anii `90 au marcat un mare val de migrație al românilor spre diverse țări occidentale. Ceea ce le fusese refuzat zeci de ani, în epoca comunistă, s-a compensat cu libertatea proaspăt dobândită. Majoritatea celor care au părăsit România, au plecat în speranța unei vieți mai bune, unui nou început.
Alții au fost victime ale fostului regim și pentru siguranța lor „au fugit” cerând azil politic cât mai departe în vestul Europei, sau chiar America! Prin interviurile realizate de AnaMaria Kovalciuc vom expune poveștile românilor care acum reprezintă diaspora. Pornind de la cauzele începuturilor migrației, vom ajunge la cele ale mileniului III pentru care românii aleg să părăsească România.
Romeo Mincu, unul din fondatorii Sindicatului RENEL, angajat în domeniul energiei electrice, face parte din categoria românilor care au părăsit țara chiar în 1990. Persecutat de fostul regim, a primit azil politic în Regatul Țărilor de Jos.
AnaMaria Kovalciuc: Sunt mai bine de 31 de ani de când ați plecat din România, ce anume v-a determinat să faceți acest pas important?
Romeo Mincu: În anii `90 eram implicat politic. Făceam parte dintr-un grup bine conturat încă din anii `70, cu multă influență și convingeri anticomuniste. După revoluția din `89, aveam mari speranțe că se va schimba ceva în România. La scurt timp însă am intrat în conflict direct cu Ion Iliescu și camarazii lui. Au fost multe atentate la viața mea: am fost amenințat cu moartea din cauza convingerilor mele și a informațiilor pe care le dețineam. Odată s-a tras în mine când ieșeam de la serviciu însă am scăpat nevătămat, așa că au atentat din nou. De această dată au căzut „accidental” niște cărămizi de pe clădirea unde lucram, și pentru că nu au reușit să mă elimine, m-au lovit cu mașina exact în fața casei mele. Mi-a fost teamă pentru siguranța mea iar singura soluție pentru a mă proteja a fost să părăsesc cu strângere de inimă țara.
AMK: Pentru că ați pomenit de informații secrete... ne puteți spune dacă au fost declasificate?
RM: Întotdeauna a existat o luptă anticomunistă. Nu pot vorbi despre informațiile pe care le dețineam. Sunt încă clasificate în Olanda, orașul Middelburg.
legendă: în portul Vlissingen după ce am primit azil politic în Middelburg, Olanda
AMK: Venind dintr-o țară cu un regim totalitar, cât de grea a fost adaptarea la democrație? Ați fost stigmatizat de societate sau ați avut același drepturi și libertăți?
RM: Când am părăsit România crezând că nu o voi mai revedea niciodată… am plecat fără o țintă anume. Vroiam doar să ajung într-o țară democrată, departe de cei care mă persecutau. Așa că am ajuns în Franța. Primul contact a fost dezamăgitor. Francezii sunt rasiști și naționaliști, se cred o rasă superioară. Nu m-am simțit bine-venit, așa că printr-un curs de împrejurări am ajuns în Olanda, care avea să devină noua mea casă. A fost destul de greu până am fost adoptat, procedura oarecum lungă și nu aveam dreptul să muncesc. Însă am fost ajutat să învăț limba și cel mai important mi s-a acordat azil politic. M-am simțit pentru prima dată după o lungă perioadă, în siguranță. Nu am fost discriminat, mi s-au acordat șanse egale și m-am integrat foarte ușor cu ajutorul olandezilor care sunt oameni foarte săritori.
AMK: Familia a avut de suferit ca urmare a plecării dvs. din țară?
RM: Divorțasem de ceva ani de mama fiicei mele, așadar cei care mi-au vrut răul nu au avut niciun interes să atenteze și la viața lor.
AMK: Înainte de a pleca din România lucrați în domeniul energiei electrice, cum v-ați câștigat existența în Olanda?
RM: Am continuat să îmi practic meseria însă am fost nevoit să mă perfecționez în acest domeniu. Am studiat electrotehnica timp de 2 ani, specializarea aparate de măsură și control. Am înființat o firmă de reparații electrotehnice și instalații, mai târziu am închis-o pentru că nu mai corespundea nevoilor mele și am redeschis alta cu specializare inginering construct. Am fost și consultant AMC (Aparate Măsurare și Control) la Dupont, mă ocupam de măsurare și calibrare.
AMK: Aveți cetățenie dublă, atât română cât și olandeză… pentru ce nu ați renunțat la cetățenia română?
RM: M-am născut român în România, acolo sunt rădăcinile mele. Îmi iubesc țara și îmi pare rău că a trebuit să o părăsesc. Am fost informat în permanență cu ce se întâmplă, fac parte din comunitatea de români a ținutului Zeeland și țin toate sărbătorile din România. În plus cetățenia olandeză am primit-o cu mult înainte de înființarea Uniunii Europene. În prezent nu mai poți avea dublă cetățenie, trebuie să renunți la una. Însă un bun câștigat, e un bun câștigat, eu nu sunt obligat să renunț la niciuna. Pe de-o parte mă simt și olandez, trăind de atâția ani aici, însă sufletul meu e de român.
AMK: Ați fost la vot pentru România?
RM: Desigur! Am fost de fiecare dată când s-au organizat alegeri, la secția din Bruxelles. Chiar dacă am plecat de multă vreme, mă preocupă soarta compatrioților mei. Îmi doresc să ajungă și România cândva o țară ca Olanda, din punct de vedere al grijii față de cetățeni.
AMK: Acum după 31 de ani de la revoluție credeți că s-a schimbat ceva în România din punct de vedere social și economic?
RM: Evident, o schimbare este! Dar, din păcate revoluția a fost furată, corupția a luat amploare, hoția și excrocheria sunt la ele acasă. Românii trăiesc o falsă democrație.
AMK: Făcând o paralela între cele 2 țări, care sunt diferențele din punct de vedere economic/social acum în anul 2021.
RM: Diferența este foarte mare. Olanda este o monarhie constituțională unde domnia legii este net superioară. Protecția socială este bine pusă la punct, ceea ce implicit duce și la o economie sănătoasă. Controlul financiar al cetățeanului nu este lăsat la voia întâmplării. În România, în schimb, nu se respectă nicio lege. Toți politicienii fură, magistrații se îmbogățesc… E un haos indus și susținut.
AMK: Dacă vă gândiți la acasă… unde este acest loc?
RM: Mă cheamă pământul românesc! România este ACASĂ! Dar, în același timp iubesc ordinea, disciplina, respectul și lipsa birocrației din Olanda. Și Olanda este acasă… Regret că nu mai sunt tânăr să pot face mai multe pentru țara mea!
AMK: V-ați întoarce înapoi în țară?
RM: M-am întors oarecum, dar când văd unde a ajuns România… să nu dăm vina pe mentalitatea comunistă. Sunt și alte țări din lagărul comunist care au luat calea cea bună. Îmi este greu să mă adaptez. După atâția ani trăiți în Olanda, este greu să trăiești într-o societate bolnavă.
AMK: Când spuneți România… ce simțiți?
RM: Că acolo sunt rădăcinile mele! În plus, din punct de vedere sentimental… am o cicatrice în suflet. Acolo este o ființă pe care am părăsit-o demult, tare demult, dar pe care nu am încetat niciodată să o iubesc. Cu melancolie gândesc că sacrificiul a fost prea mare. Dar acesta a fost destinul meu…
AMK: În încheierea acestui interviu, ce sfaturi ați avea pentru generația tânără?
RM: Să fie ei înșiși, să învețe din trecut! Să lupte pentru viitorul lor dar să nu fie egoiști și individualiști!
Dacă ți-a plăcut interviul poți sprijini ONG-ul Anonymo Muza donând 5, 10 sau 50 RON în contul RO22RNCB0072129669300001, deschis la BCR (titular cont Asociația Anonymo Muza), CUI 30763659.
