Articole și interviuri

Ovidiu Popa – artistul aflat între sacru și profan

Ovidiu Popa



Ovidiu Popa este un artist plastic cu aspirații înalte, ce vorbește publicului său despre divinitate, angoase, trăiri interioare și abjecții ale umanitații. Fiecare lucrare este o radiografie a sufletului artistului dintr-o perioadă determinată. Unele dintre picturi sunt șocante, realizate în combinații de culori dure sau laitmotive precum șobolanul sau antagonistul porumbel, ce se succed obsesiv de la o lucrare la alta.

un interviu de AnaMaria Kovalciuc, jurnalist independent

AnaMaria Kovalciuc: Pentru a înțelege evoluția unui artist trebuie să te întorci la începuturi... Cum era copilul Ovidiu? Ai iubit pictura încă de pe atunci sau această dragoste a apărut în timp?

 

Ovidiu Popa: Copilul Ovidiu era ca orice copil. Acea perioadă este caracterizată de fericire. Am crescut într-o familie de oameni muncitori care s-au zbătut să nu ne lipsească nimic. Mama ne-a îndrumat, pe mine și pe fratele meu, pe acest drum al artelor plastice la început prin jocuri specifice vârstei folosind creioane colorate, acuarele, carioci. Mai târziu școala ne-a format. Am terminat Liceul de Arte Plastice Tonitza și Facultatea de Arte Vizuale.

Mama era o femeie cu valori și rigori, așadar aveam program zilnic de citit și cântat la pian. La vremea aceea consideram că este un model spartan de educație, însă astăzi îi mulțumesc. 

AMK: Majoritatea proiectelor sunt realizate împreună cu fratele tău Cezar, cum reușiți să vă împăcați și să vă contopiți ideile în realizarea unui tablou?  

    

OP: Da, bună întrebare… Colaborarea dintre mine și fratele meu este o chestiune de echipă. Mama ne-a educat să rămânem uniți, așa că și la maturitate am convenit să lucrăm împreună. Uneori, să fiu sincer, ne mai ciondanim dar ne împăcăm rapid și ajungem la un numitor comun. Fiecare vine cu o idee pe care o dezvoltă în propria manieră. Devenim pe rând ucenic și profesor. El îmi privește cu ochi critic lucrările și îmi atrage atenția unde ar trebui să retușez umbre sau cromatica. Îmi atrage atenția dacă m-am abătut de la temă. Eu la rândul meu procedez la fel. Totul vine natural, nu ne putem supăra unul pe celălalt. Adevărat uneori avem și discuții în contradictoriu însă ajungem rapid la un numitor comun. În ceea ce privește creațiile proprii lucrarea respectă indicațiile fiecăruia.

Semnăm separat lucrările. La comenzi și desene ne semnăm împreună pentru că lucrăm împreună.    

AMK: Ai absolvit o facultate de profil, consideri că ceea ce înveți în școlile din România este suficient pentru a cizela un talent?

 

OP: Da, am absolvit Universitatea Națională de Arte și eu și fratele meu.   Sincer, da, facultatea te formează și te structurează dar, nu te cizelează. Cizelarea se face cu un volum uriaș de muncă după finalizarea perioadei de școlarizare. Acest proces este valabil din punctul meu de vedere pe toate meridianele lumii. Școala te întărește dar nu te ridică. De ridicat te ridici singur. Am avut noroc de doi profesori buni, Marcel Bunea și Cezar Atodiresei. Stilul lor de a preda este exigent, spartan iar asta m-a ajutat mult pe perioada facultății.

 

AMK: Cum ai descrie relația publicului român cu arta? Sunt avizi românii de artă, o înțeleg, îi pătrund tainele?

 

OP: Relația publicului cu arta este oarecum în faza de început. Deoarece acest public, sincer vorbind, are lacune de educație. Generic ai putea spune că este apropiat de zona artistică… Depinde de mulți factori să poți pătrunde un mesaj artistic, iar factorul principal este educația. Dar, românii sunt un popor de oameni inteligenți (a nu confunda inteligența cu educația) și cred că lucrurile sunt pe un drum bun…

 

AMK: Ce muzeu pe care l-ai vizitat ți-a rămas în suflet și de ce?

 

OP: Spre rușinea mea nu am vizitat foarte multe muzee, însă mă pot lăuda că am văzut celebrul Metrpolitan din New York. Oarecum m-a marcat, deoarece a fost pentru prima dată când am văzut lucrări ale marilor maeștri live. Iar acest lucru m-a făcut să-mi aduc aminte de momentele frumoase când le vedeam în cataloage și se nășteau întrebările despre școala din perioada respectivă și pătrunderea tainelor ei, însă lua naștere și dorința acută de le studia avându-le în fața ochilor. De asemenea un loc special în memoria sufletului meu ocupă Guggenheim și Moma. 

Mincinoasa

AMK: Știu că toate lucrările îți sunt dragi, însă dacă ar fi să alegi una care să te reprezinte care ar fi aceea? Care este povestea din spatele ei?

 

OP: Aș putea spune că sunt ÎNDRĂGOSTIT de  lucrarea ce poartă numele „CASA LUI DUMNEZEU". Este o lucrare de dimensiune oarecum mare și înfățișează cerul noaptea cu multe stele. Pentru această lucrare a trebuit să mă documentez riguros despre constelațiile din univers. Povestea acestei lucrări este epică… Eram cu fratele meu Cezar și ne întorceam de la țară din Teleorman pe un drum aflat în câmp. Era ora 3:30 noaptea. Totul în jur era pustiu și foarte luminat… La un moment dat i-am spus fratelui meu să oprească mașina pentru a ne dezmorți și a ne relaxa. L-am rugat să stingă farurile însă a rămas o lumina incredibilă de la stele. Cerul se vedea atât de frumos cu stelele care pâlpâiau clar, cum rar mi-a fost dat să văd vreodată. Puteam identifica toate constelațiile… și Cezar m-a întrebat dacă pot să pictez așa ceva. Primul gând pe care l-am avut a fost că acolo trebuie să fie Casa Lui Dumnezeu. Și așa a luat naștere proiectul unei lucrări pe care o iubesc din tot sufletul.

 

AMK: Ce tehnică folosești în lucrările tale?

 

OP: Ca și tehnică este ulei pe pânză. Îmi dă o mai mare libertate de mișcare și mă regăsesc în acest proces. Este oarecum și greu deoarece ai nevoie de abilități pe care le câștigi în timp și cu multă experiență. Când capeți experiență lucrurile încep să se simplifice și să-ți ofere surprize plăcute. Mediumul, substanța chimică care mă ajuta să controlez timpul de uscare al vopselei cât și strălucirea, este prezent din plin în tot acest proces tehnic. 

Casa lui Dumnezeu

AMK: Ai fost și pictor de biserici, cum ai descrie acea experiență? Cum ai ajuns să pictezi sau să faci restaurări în lăcașuri de cult?

 

OP: Aș putea spune că lucrul în lăcașuri de cult a fost un proces educativ care a lăsat amprente vizibile în activitatea mea artistică. De exemplu, am învățat multe tehnici pe care le foloseau artiștii în urmă cu sute de ani. Am realizat cât de important este să lași urme bine conturate în domeniul artistic vizual (PICTURA) și cât de frumos și plăcut este să faci oamenii să se minuneze de ceea ce lași în urmă. Restaurarea ne-a învățat pe mine și pe fratele meu Cezar să respectam și să prețuim pictura, lucrările de artă, să facem deosebirea între arta de calitate și cea fără valoare. Restaurarea a fost pentru mine ca o pregătire militară dacă o pot numi așa cu ghilimele de rigoare.

 

AMK: Spiritualitatea este mereu prezentă în lucrările tale sub o formă sau alta a credinței. Ce anume te-a determinat să te apropii atât de mult de divinitate?

 

OP: Nu pot decât să răspund direct: viata și experiențele acumulate. Căutările mele sunt oarecum legate de legătură Omului cu Dumnezeu. Din punctul meu de vedere singura salvare a sufletului este Dumnezeu. Nu îmi plac legăturile habotnice cu Dumnezeu, consider ca El are ramificații adânci în sufletul omului și lucrează în fiecare indiferent de statut social și financiar. Legăturile dintre lucrăriile mele și Dumnezeu nu sunt artificiale. Sunt subtile și bine punctate. Totul ia naștere în sufletul meu după aceea au loc în mintea mea ca mai apoi să fie proiectate pe pânză.

 

AMK: Ai avut până în prezent două expoziții împreună cu fratele tău geamăn, la o distanță de 10 ani una de alta. De ce atât de rar? Pe când următoarea?

 

OP: Sincer, pentru că în momentul de față trăiesc în totalitate din artă și cea ce fac eu cu Cezar se face la nivel profesional, nu doar pentru a umple pereții unei simeze. În plus, au mai fost probleme de ordin personal dar, care s-au rezolvat. Pe viitor vor fi mai dese aceste apariții pe simeze.

 

AMK: Care sunt planurile de viitor?  

OP: Evident un alt proiect de expoziție. Este ca o capcană din care nu mai poți să ieși (în sensul pozitiv) ☺️ Idei sunt o grămadă noi să fim sănătoși. 

follow Ovidiu Popa on

Dacă ți-a plăcut interviul poți sprijini ONG-ul Anonymo Muza donând 5, 10 sau 50 RON în contul RO22RNCB0072129669300001, deschis la BCR (titular cont Asociația Anonymo Muza), CUI 30763659.

Spread the news
4

S-ar putea să-ți placă și...

1 comentariu

  1. Elena Mirella spune:

    Marturisesc ca sunt surprinsa si uimita in acelasi timp. In ultimele luni au fost foarte mediatizati cei doi frati gemeni pictori, Popa Cezar si Popa Ovidiu, in ordine alfabetica, care picteaza si deschid expozitii de pictura impreuna, ultima in Septembrie a acestui an. „Breaking news” a povestii care merita pusa in scena, in foaierul TNB si in atentia canalelor TVR. Povestea de arta si viata, sub lupa mass-media, arta semnata de Popa Cezar si Popa Ovidiu, in ordine alfabetica, de subliniat dinnou. Asa i-am cunoascut noi toti , asa s-au facut cunoscuti in lumea artei si intrebarea care imi incolteste, nu fara sincera curiozitate: urmatoarea expozitie semnata artist, Popa Ovidiu sau doar favorizat de soarta ?
    Felicitari pentru articol.
    Mult succes Popa Cezar si Popa Ovidiu !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *