Articole și interviuri

Diaspora vorbește – Magda Mincu

SAMSUNG CSC


În fiecare an aproximativ 200.000 de români aleg să emigreze. Până în 2020 numărul celor care au ales să facă parte din diaspora se ridică la 9.7 milioane. Motivele sunt aproape aceleași: corupția, birocrația, refuzul statului de a investi mai mult în serviciile medicale, educație, etc. Majoritatea celor care aleg să trăiască în afara României sunt oameni cu studii superioare, de care țara ar avea nevoie pentru a se dezvolta.

Magda Mincu este o tânără ce a ales să plece definitiv din România și nu singură, ci cu tot cu familie. Noile generații, copiii familiei Mincu, s-au născut în Olanda, trăiesc și învață acolo, deci nu au nicio legătură cu țara natală a părinților, decât nostalgia unor vizite în vacanțe. De profesie translator de limbă arabă, Magda este un om de care țara are nevoie dar nu știe să îl prețuiască la adevărata lui valoare.    

un interviu realizat de AnaMaria Kovalciuc

 

AnaMaria Kovalciuc: Faci parte din tânăra generație care a ales să emigreze, pentru ce ai făcut acest pas?

Magda Mincu: Am hotărât să facem acest pas după ce s-a născut primul nostru copil, în 2010. Ne săturasem pur și simplu de corupția și de birocrația de care ne izbeam tot mai des în România și ne-am dorit ca ai noștri copii să crească într-o societate diferită de cea în care am crescut eu și soțul meu, Dragoș.

Unchiul lui Dragoș se stabilise în Olanda încă de pe vremea regimului comunist, Dragoș fusese de mai multe ori în vizită la el și l-a atras această țară. Curățenia impecabilă, traficul degajat, bicicliștii de toate vârstele pe străzi, felul respectuos în care oamenii relaționau, casele cochete fără garduri de un metru, toate aceste lucruri i-au rămas în minte și când am vorbit despre o eventuală mutare acolo, mi-a surâs ideea. Dragoș a plecat în Olanda în martie 2011, eu și cel mic ne-am alăturat lui în ianuarie 2012.

FB_IMG_1624270783075 (1)

AMK: În România lucrai în cu totul alt domeniu, a fost greu să te reinventezi? Ai ales să practici altă meserie pentru că nu ți-au fost recunoscute studiile, nu ai găsit job în domeniul tău sau ai vrut să faci o schimbare radicală?

MM: În România am absolvit Facultatea de Limbi Străine din cadrul Universității București, iar după terminarea facultății, m-am angajat la Ambasada Arabiei Saudite la București. Am lucrat trei ani în cadrul Ambasadei, apoi am hotărât să pornesc pe alt drum, ca freelancer, așa că mi-am făcut un PFA pe traduceri.

În Olanda am stat câțiva ani acasă cu copiii. Am considerat că e important să aibă parte de toată atenția mea în primii ani de viață, mai ales că ne aflam într-o țară străină, așadar dacă lucram, singura opțiune ar fi fost creșa. Am început să lucrez abia după ce băiatul nostru mijlociu a intrat la grădiniță, adică după aproximativ 3 ani de la venirea noastră în Olanda. Am lucrat în Horeca, la un hotel care avea și restaurant propriu, deci total diferit de ce făcusem în România. Am ales acest job pentru că programul era flexibil, puteam lucra doar part-time și astfel copiii nu erau privați de atenția mea. Întrucât zona în care locuim e vizitată adesea de turiști, am ajuns totuși să îmi folosesc cunoștințele de limbi străine și în jobul pe care îl aveam aici.

După venirea pe lume a fetiței noastre, am hotărât să renunț la job pentru a mă putea ocupa de ea. În Olanda concediul de maternitate este de doar 3 luni, plus o lună de zile concediul prenatal, din punctul meu de vedere o perioadă mult prea scurtă. În perioada în care am stat acasă, am început să mă ocup de partea administrativă a firmei lui Dragoș și la 2 ani după nașterea fetiței, am continuat să fac asta ca job part-time, pentru că îl puteam combina foarte bine cu „profesia” de mamă. În 2021, după ce fetița noastră a intrat la școală (în Olanda copiii merg la școală începând cu vârsta de 4 ani), m-am gândit că având mai mult timp liber la dispoziție, pot lucra mai mult și așa am hotărât să revin în domeniul traducerilor, din nou ca freelancer. Sunt încă la început de drum, dar Olanda e țara unde micii antreprenori aflați la început de drum pot beneficia de anumite facilități, cel puțin în ceea ce privește partea de taxe și impozite.

Adaptarea la viața din Olanda nu a fost neapărat ușoară, deși, după cum spuneam, mi-a plăcut de la început țara. În orașele mai mari, nu e o problemă să găsești de lucru chiar dacă nu vorbești olandeza, însă în zona în care locuiam noi, limba a fost o provocare. Cât timp am fost însărcinată cu cel mijlociu, am urmat un curs de învățare a limbii olandeze. Noi ne-am stabilit într-un sătuc, lângă mare, acolo doar doi vecini mai tineri vorbeau engleza, așa că la început a fost greu. Dar așa am ajuns să învățăm mai repede limba, deci privind în urmă, a fost spre binele nostru. Au existat desigur și situații haioase în care nu înțelegeam tot ce eram întrebați și răspundeam cu da în loc de nu sau invers.

FB_IMG_1625815434995 (2)

AMK: Cum este comunitatea în care trăiești? Olandezii v-au primit bine sau au făcut diferențe sociale?

MM: După cum spuneam, locuim într-un sătuc din sud-estul Olandei, în mijlocul unei comunități de creștini reformați, destul de stricți, însă care se implică în tot felul de proiecte umanitare și se ajută reciproc la nevoie. Deși la început ne-au privit cu suspiciune – de România auziseră în special prin prisma proiectelor umanitare în care s-au implicat – în timp au văzut ce fel de oameni suntem. Nu pot spune că sunt foarte deschiși, dar nici atât de reci cum auzeam, înainte de a veni în Olanda, că ar fi națiile germanice. Am legat prietenii frumoase aici. Noi am fost bine primiți, deși aud adesea povești de-ale românilor aflați aici care spun că sunt discriminați. Îmi amintesc că la început vecinii din stânga noastră ne-au oferit o floare și ne-au urat bun venit în comunitate, iar cei din dreapta au venit cu un tort. Cred că ține mult și de cum privești tu societatea în care trăiești. Dacă vezi doar părțile rele ale oamenilor din jur, dacă tu însuți îi tratezi cu lipsă de respect, dar te aștepți ca ei să te respecte, dacă îi vei privi strict din perspectiva ta și nu vei încerca să înțelegi și punctul lor de vedere, atunci nu-ți vei găsi locul în Olanda. 

AMK: Ai o familie frumoasă și numeroasă! Toți copiii s-au născut în Olanda? Vorbesc doar limba olandeză sau i-ați învățat și limba română?

MM: Băiatul nostru cel mare s-a născut în România, ceilalți doi s-au născut în Olanda. Am avut astfel ocazia, născând doi copii aici în Olanda, să comparăm sistemul medical românesc cu cel olandez și pot spune că e diferență de la cer la pământ. Nu există ideea de a te duce cu un cadou sau cu plicul la doctor, ești tratat cu amabilitate fără a fi nevoit să oferi ceva în schimb. Asigurarea medicală este destul de scumpă, dar din punctul meu de vedere sunt bani cheltuiți cu folos.

Copiii vorbesc fluent limba olandeză, fără pic de accent. Limba română o vorbesc dacă sunt nevoiți, de exemplu cu rude care nu vorbesc decât româna, însă o vorbesc cu accent. Între ei vorbesc numai în olandeză, chiar și acasă, ceea ce mi s-a părut ciudat la început. Și cine vine la noi în vizită se amuză probabil de faptul că noi le spunem ceva în limba română și ei ne răspund în olandeză, de parcă am fi la turnul Babel. Însă având în vedere că 80% din timp și-l petrec în compania olandezilor, nu mai pare așa de ciudat că le vine mai ușor să se exprime în olandeză.

FB_IMG_1625817498491 (1)
SAMSUNG CSC

AMK: De când ai plecat, ai mai revenit în țară măcar în vacanță? Le-ai povestit copiilor cum este România sau le-ai arătat locurile natale?

MM: Am plecat din România în 2012 și am revenit în vacanță abia în vara anului 2019. Cât au fost copiii mici, mi s-a părut dificil să călătoresc, dar am dus dorul celor de acasă. Am fost însă vizitați în fiecare an de rude și de prieteni. Desigur că le-am povestit copiilor despre România, despre viața noastră acolo înainte de a veni ei pe lume. Recunosc că am avut emoții când am venit în vacanță pentru 3 săptămâni în România, pentru că mă fulgera uneori gândul: dacă copiilor nu le va plăcea și vor vrea să ne întoarcem după o săptămână? Nu a fost cazul, le-a plăcut fiecare zi petrecută acolo, își amintesc și acum cu drag de vacanța petrecută în România și abia așteaptă să revenim. I-am pregătit însă dinainte că vor fi multe persoane care vor veni să îi îmbrățișeze sau să le vorbească, deși ei nu le cunosc.

AMK: Mai există în sufletul tău dor de România? V-ați mai întoarce definitiv?

MM: Dorul de România nu cred că va dispărea vreodată chiar dacă noi am stabilit că nu ne vom mai întoarce decât în vacanțe. Am strâns atâtea amintiri frumoase, am lăsat în urmă oameni dragi, va exista mereu dorința de a reveni pentru a-i vedea și a revedea locuri dragi nouă. Viața ne-a învățat ca niciodată să nu spunem niciodată, dar în acest moment al vieții noastre nu dorim să ne întoarcem definitiv.

AMK: Ce crezi că ar trebui schimbat în România?

MM: Cred că românii ar trebui să găsească curajul de a spune ce îi nemulțumește, să nu se mai lase călcați în picioare de cei de la conducerea țării. Peste tot în lume, românii sunt mai apreciați decât la ei acasă și acest lucru mă întristează. Poate pentru că în afara țării li se oferă ocazia de a-și arăta potențialul și nu sunt judecați pentru ceea ce nu sunt, ci mai degrabă apreciați pentru ce ce sunt. Se văd schimbări, nu sunt genul cârcotaș care să vadă doar partea goală a paharului, dar mai e drum lung până când România va ajunge unde ar merita să fie. Încă nu se văd schimbări semnificative în sistemul medical și cel educațional. Or aceste două aspecte sunt foarte importante într-o țară, ar trebui să devină prioritatea numărul 1.

FB_IMG_1622926728314

AMK: Făcând o paralelă între cele două țări, care sunt diferențele din punct de vedere economic/social? 

MM: Când am venit în Olanda, o olandeză mi-a spus că a vizitat cândva România și că i s-a părut că era cu 50 de ani în urmă față de Regatul Țărilor de Jos. Pe moment m-am supărat, dar analizând la rece, mi-am dat seama că avea dreptate. Trist, dar adevărat. Ne-a luat ceva timp să ne trezim ca nație. Comunismul ne-a ținut mult pe loc și a scris în noi o linie de cod a fricii de a spune ce gândim, de a ne exprima nemulțumirea în diferite contexte ale vieții. Văd însă o schimbare în modul de gândire a generației noastre, generația anilor ’80 și lucrul acesta mă bucură.

În ceea ce privește dezvoltarea economică, Olanda are o suprafață de 41.000 km pătrați - e așadar de 6 ori mai mică decât România - și cu toate acestea este al doilea exportator de produse agricole din lume. Cum e posibil? N-ar putea România să facă același lucru? Sigur că ar putea.

Noi românii avem un potențial extraordinar, o inteligență peste medie și curajul de a ne ridica și de a o lua de la capăt după fiecare eșec. Și totuși, când vine vorba să întreprindem ceva, rar ajungem la un consens. Sau dacă ajungem la unul, ni se pun bețe în roate de către cei aflați la conducerea țării.

AMK: Pentru că trăiești de ani buni în occident, ce sfat ai pentru români?

MM: Să găsească mai des în ei curajul de a vorbi despre lucrurile care îi nemulțumesc. Să înțeleagă că pentru a schimba lumea, e nevoie ca schimbarea să se producă la nivel individual. Să nu ma fie atât de competitivi. Românii încă se mai interesează de ce face capra vecinului în loc să-și vadă de propria viață. Sau de ce-o să zică lumea dacă o să facă un lucru sau altul. Copiii olandezi învață că în viață nu e important să fii primul, ci important e să îți faci treaba cum poți mai bine, folosindu-ți talentele cu care ai fost înzestrat. Dacă nu-ți iese din prima, nu-i nimic, mai încearcă. Și mai învață să își exprime fără teamă punctul de vedere. Ceea ce ar trebui să învețe și copiii români. 

  •  
  •  
  •  
  •  

S-ar putea să-ți placă și...