Articole și interviuri

Diaspora vorbește – Dan Stoica

20200530_092601

Dan Stoica, regizor, fotograf, scriitor și traducător face parte din diaspora din anul 1990. Chiar dacă trăiește în Austria, nu a încetat să revină în țară, să creeze proiecte culturale în România, sau să se simtă român.

Dintre proiectele realizate în România amintesc: spectacolele „Piele și cer” de pe scena Teatrului Mic, „Camerista” de pe scena Teatrului Național din București, expozițiile fotografice „Sufletul lucrurilor” și „Chilia Timpului”, din activitatea de scriitor romanul „România, țara mea de coșmar”, sau cea de traducător: „Teatru modern austriac”, etc.

În Austria a pus pe scena Teatrului Pygmalion spectacole precum „Der One Night Stand” sau „Wenn die Wege sich nur kreuzen”, din cariera de fotograf amintesc expoziția „Vergessene Europa” (Viena). Așadar Dan, s-a împărțit între cele două lumi, a reușit să se adapteze cerințelor publicului și a îmbunătățit maniera de prezentare a artelor vizuale.

un interviu de AnaMaria Kovalciuc 

AnaMaria Kovalciuc: De 3 decenii Austria îți este patrie, ce anume a declanșat dorința ta de a pleca din România?

Dan Stoica: Exista o stare de fapte insuportabilă înainte de 89 pentru un artist. O sufocare a opiniei, a dreptului de a căuta și de a greși. Fără libertatea de a imagina fără granițe nu prea poţi să îți faci treaba sau ies lucruri discutabile. Acum, după ce ne-am întors de unde am plecat, adică într-o societate care dictează opiniile și ideile celor care fac parte din ea, zic că antrenamentul de atunci mi-a fost de folos.

AMK: Pentru români, Revoluția din 1989 încă reprezintă o „piatră de hotar”, crezi că sunt suficient de multe schimbări în bine de atunci?  

DS: Istoria se schimbă cum are ea nevoie, nu ne întreabă dacă ne place sau nu. Aportul uman în schimbările din România de după 89 au fost reactive (defensive, să nu se strice și mai mult ce tot continua să se deterioreze) și prea puțin active (din inițiativa proprie). E un mod de a accentua propriile defecte împrumutând și de la alții slăbiciuni și de a te sluji de calități numai pe ici pe colo, pe unde mai poți să o faci fără să te bage alții în seamă.

148473865_3923601314367300_5998887825109044704_n

AMK: De ce ai ales Austria pentru un nou început? Ce avea în plus față de alte țări europene? 

DS: A fost o întâmplare. Sunt de cultură franceză. În Austria când am ajuns nu știam decât câteva fraze și idei vagi despre ce este această țară. Avea în plus față de restul lumii, pe băiatul meu, pe care nu am vrut să îl las singur între străini.      

AMK: Venind dintr-o țară cu un regim totalitar cum te-ai adaptat noilor libertăți?

DS: Azi Austria e și ea un regim totalitar. Deci mi-a servit lecția României din 89 să supraviețuiesc. Ce a fost în aceste trei decenii a trecut. O epocă relativ liberă și bine structurată. M-a ajutat să îmi găsesc echilibrul și să răspund la multe întrebări despre soarta omului. (mai puțin destinul propriu, pe care, sincer, nu l-am văzut ca o prioritate). 

20210501_110142

AMK: La momentul în care ai devenit și cetățean austriac, ai hotărât să nu renunți la cetățenia română. De ce ai luat aceasta decizie?


DS: Astea sunt formalități. Libertatea nu stă în hârtii / acte deși prezentul ne cam îngrămădește între ele. Decisiv e modul în care acționezi, gândești, te exprimi. Sunt în suflet român, în limba în care mă exprim artistic român, ca mod de a raționa și aprecia oamenii și lumea mă simt austriac. Nu văd nici o contradicție. Sunt mai bogat așa. Cum să renunț la propria identitate chiar dacă nu e ca a tuturor. De cine să mă ascund? În plus civilizația umană sub forma asta „națională” nu prea mai are viitor. Va mai continua să existe încă câțiva ani până când o nouă șansă se va arăta la orizontul planetei. Împărțirile și împărțelile de azi nu prea mai au mult de spus și hotărâ.

AMK: Cum este comunitatea în care trăiești? Dacă poți face o călătorie imaginară în trecutul tău, cum te-au primit austriecii?

DS: Austriecii m-au primit bine. Nu am înțeles chiar toate intențiile lor. De când sunt austriac și pe dinlăuntru înțeleg că nu am fost tot timpul la  înălțimea așteptărilor, dar în final am câștigat și unii și alții.

AMK: În România erai și ai rămas un regizor apreciat, cum a decurs viața ta profesională în Viena?

DS: Eram regizorul format la o școală și la un mod de a face teatru care azi nu mai există. Așa că între cele două existențe „artistice” nu prea există paralele. Sunt în fapt două vieți diferite care s-au succedat cronologic și atât. Și dacă Cel de Sus mă ține sănătos o să mai prind o nouă haină a umanului, care văd că vine și nu cere voie la nimeni.

20210707_104858

AMK: Știu că revii anual în țară, încă mai ai proiecte artistice în România, vezi vreo schimbare în bine în domeniul culturii și artelor, dar din punct de vedere economic și social? 

DS: România de azi și cea de acum treizeci de ani nu prea mai au nimic în comun. Nu prea văd posibilități să fie comparate. Alt tip de umanitate, de a înțelege lumea și oamenii. Sunt un străin în prezentul României, la  toate capitolele amintite, dar nu mă simt înstrăinat. Așa a fost să fie.

IMG-20210405-WA0001

AMK: Făcând o paralelă între Austria și România, care ar fi diferențele majore când vine vorba de gradul de spirit civic și prosperitate?

DS: Păi fiecare are istoria și destinul ei. Austriecii au avut noroc să se formeze ca popor în mijlocul unui imperiu care după ce s-a prăbușit își lăsase comorile în această parte a lumii. Românii au avut norocul (unii cred că e ghinion, dar nu au dreptate) să se nască ca popor la marginea unor mari imperii, unor culturi și tipuri umane contradictorii. Fiecare are alt tip de existență și istorie, una e cea care formează istoria alta care se adaptează ei. 

Sunt convins că și unii și alții au jucat bine cărțile la șansele pe care istoria le-a oferit.  Au realizat, pentru popoare abia răsărite din valurile vremii multe și incredibile. Viața unui popor nu se măsoară în prosperitate ci în durabilitate. Românii au trecut prin niște încercări, austriecii abia născuți (poporul austriac în forma actuală nu are decât o jumătate de secol de existență) abia urmează să fie încercat. Să vedem ce va mai fi.   


AMK: Pentru că trăiești de ani buni într-o țară dezvoltată din toate punctele de vedere, ce sfat ai pentru români?


DS: Să nu ia pe nimeni ca model ci să se uite la ei însăși. Să meargă pe ce pot ei mai bine nu pe ce pot alții și nu sunt ei în stare. Fiecare popor ca și fiecare om are și bune și rele. Cine ar fi crezut că „modelul” american o să țină mai puțin de trei decenii fruntea plutonului? Uite că azi are o pierdere de viteză care nu știu dacă mai poate fi recuperată. La fel a fost cu englezii, francezii și parțial germanii, rușii, turci…  Gloria vine și pleacă. La fel și norocul și bogăția. Important să nu te lași ispitit de sclipirile care de multe ori nu sunt lumini adevărate. Bunăstarea austriacă e una moștenită dar și făurită. Românii pot și ei să o ia de la zero dacă vor să rămână un popor, ori să lase baltă tot și să își ia boccelele la spinare ca după 89. Nimeni nu poate trăi în locul cuiva, nu poate fura soarta cuiva și să i-o vâre pe gât pe a lui. Popoarele nu se compară în bogății materiale ci în cele sufletești. Așa că nu văd nici o diferență de șansă între popoarele „dezvoltate” și cele mai oropsite financiar. 

  •  
  •  
  •  
  •  

S-ar putea să-ți placă și...