Articole și interviuri

Oana Ciucă – pictorița de Saint Jaques

Oana Ciuca - Shell Art



Uneori în viață alegem cu mintea și nu cu sufletul. Ajungem să practicăm meserii care ne aduc satisfacții financiare, însă sufletul tânjește după altceva. Talentul Oanei Ciucă și-a făcut apariția încă din copilărie, dar regulile societății de atunci au determinat-o să se îndrepte spre știința comunicării și nu pictură.

Odată ajunsă la maturitatea spirituală a învățat să împletească cele două lumi pentru a crea echilibrul perfect în propria viață. Ceea ce iubea în copilărie a ajuns astăzi artă care surprinde atâția avizi de frumos.

Oana a reușit să își păstreze sufletul pur de copil, încărcat cu iubire și pozitivism. Lucrările ei pe scoici Saint Jaques vorbesc despre fericire și „partea plină a paharului”. Spiritul ludic este mai prezent ca oricând, dornic să se exprime liber după atâta tăcere, să demonstreze lumii noi forme ale artei.

un interviu de AnaMaria Kovalciuc - jurnalist independent

AnaMaria Kovalciuc: Ești absolventă de Comunicare și relații publice și lucrezi într-o corporație, de aceea se naște întrebarea cum ți-ai descoperit talentul de a picta și de ce ai ales această ramură de nișă, scoicile Saint Jacques?

Oana Ciucă: Fiecare om este talentat în felul lui și are o imaginație vie care vrea mereu să iasă la suprafață, să se manifeste. Când pășești în lumea artelor, posibilitățile îți sunt nemărginite: te descoperi, te dezvolți și te descarci de orice negativitate. Fie că pictăm, cântăm, dansăm sau scriem, cu toții lăsăm frâu liber imaginației și o facem cunoscută tuturor. De pe vremea când mergeam la școală îmi plăcea foarte mult să pictez, să desenez în creion. Foarte multe din lucrările de atunci, din planșele de la ora de desen îmi erau admirate și ca urmare doamna învățătoare dorea să le expună în expoziția de pictură de la Casa Corpului Didactic din Brăila, orașul meu natal. Acest lucru mă supăra și îmi părea rău că îmi lua lucrările cele mai frumoase, la care țineam atât de mult! Cu timpul, crescând, am înțeles că atunci când dăruiești prin artă ceea ce simți și ajungi la inima privitorului, nimic nu poate fi mai satisfăcător decât faptul că opera ta este expusă, privită și admirată, ajungând astfel și în căminele potrivite.

Am urmat facultatea de Comunicare și relații publice „David Ogilvy” din București deoarece a fost o decizie de ultim moment, nefundamentată. Nu îmi găseam pe atunci foarte bine locul. Eram pasionată de limba și literatura română și în Brăila  - la noi în oraș, te duceai la liceu ori la matematică - fizică, ori la filologie. Am decis în final să merg la Comunicare și relații publice pentru că de acolo erau multe drumuri, nu doar calea sigură de a ieși economist, inginer sau doctor. În clasa a opta am mers la olimpiadă la limba română și așa am ales partea filologică. În liceu am avut o tentativă delicată de a merge spre Facultatea de Drept, era mai degrabă o moștenire de familie, fiind încă de mică pasionată de Codul Penal și Civil, cărți aspectuoase care mă atrăgeau de fiecare dată când ajungeam în biblioteca sufrageriei unchilor mei.

În ceea ce privește munca în corporație, pot spune că pentru mine a fost și este o provocare. Lucrez într-un domeniu cu totul diferit de specificul facultății absolvite, gestionând programe și baze de date pentru clienți, o muncă de birou, rutina rapoartelor și a ședințelor. Astfel, după o zi plină de muncă, nevoia de a mă detașa de realitatea cotidiană, mă împinge spre actul picturii.

Ca artist autodidact, ideile mele creative  vin din sentimentele și trăirile interioare. Îmi place să exprim arta într-un mod unic, diferit, folosind aceste lucruri mici, dar neașteptate. Pictez și decorez scoici deoarece acestea sunt importante pentru mine. Sunt „jucăriile” copilăriei mele. Le iubesc și din punct de vedere estetic. De mică adoram să colecționez scoici, care mai de care mai diferite, mai aparte prin colorit și formă. Eram fascinată să le pun la ureche și să ascult marea. Ceea ce este cu adevărat special în această artă este să folosești cochilia în realizarea unui produs demn de mare artă. Îmi place să fiu spontană, să nu plănuiesc nimic în avans, să pictez și să creez ceea ce simt pe moment. Îmi place să folosesc combinații vii de materiale, inclusiv ulei și acrilice. Opera mea de artă reflectă mintea mea preocupată și activă. Am o curiozitate profundă să caut și să explorez. Pe măsură ce mă plimb prin oraș, absorb culorile și spațiile, iau cu mine fragmente și le aștern în lucrările mele. Când pictez folosind intuiția este ca și cum aș medita cu o pensulă în mână. Și încă ceva... nu mă pot opri din pictat!

Shell Art

AMK: Cum primește publicul român acest tip de artă?

OC: Ca să fac o scurtă introducere în povestea scoicilor Saint Jacques, mai întâi vreau să îți spun câteva lucruri interesante despre ele. Scoica este simbolul recunoscut al pelerinajului la Santiago de Compostela, Spania și oricine se plimbă aici, o va vedea pe stâlpii care marchează drumul, pe sculpturi în biserici și case. În franceză, scoicile poartă numele de coquille Saint Jacques - cochilii Sfântul Iacob, numite după sfântul care se află la originea unuia dintre cele mai importante trei pelerinaje pentru creștini, alături de Ierusalim și Roma. Această „icoană” neobișnuită a devenit centrul poveștilor despre Altarul Sfânt închinat Sfântului Iacob și, în mod curios, un fel de mâncare franțuzească, pe care o ador. Povestea lor în ceea ce mă privește a început pe o plajă din vestul Franței, din ținuturile Bretaniei, de unde au fost adunate manual, făcând-o astfel să nu se uite niciodată. Da, este o poveste de iubire!

Morlaix, acel orășel minunat m-a făcut să mă îndrăgostesc iremediabil. Aici totul este puțin diferit față de restul Franței, de la graiul oamenilor care vorbesc mai rar, până la atmosfera generală, costume și gastronomie. E greu să reziști șarmului Bretaniei, tărâmul creat de capriciile vântului, ale apei și ale vremurilor, ce se întinde de la Atlantic la Valea Loirei.  Stilul caselor din această zonă m-a fascinat, construcția arhitecturală în aceeași cromatică, cu ziduri falnice albe, asemănătoare cu niște castele impunătoare. Aici s-a născut SHELL Art.

La expozițiile la care care am participat cu Shell Art am fost plăcut impresionată de reacția publicului român. O mare parte devine foarte interesată de tehnicile folosite, de ideile pe care le am în realizarea colecțiilor. Primesc întrebări de cum mi-a venit această idee, să transform niște scoici în adevărate opere de artă. Îmi place curiozitatea oamenilor, mă motivează atunci când intră în contact cu produsul meu și nu se creează bariere de comunicare. Am avut o expoziție la Hotel  Hilton, unde întâmplarea a făcut ca unul dintre clienți să fie francez, aceștia fiind adevărații cunoscători ai acestor minuni ale naturii. Acela a fost momentul în care am simțit că acel om a știut ceea ce cumpără, special pentru logodnica lui, o scoică Saint Jacques în care urma să îi ofere inelul. M-a surprins atât de plăcut că știa exact întrebuințarea scoicii. Da… într-adevăr publicul român este încă foarte puțin familiarizat cu acest concept nou pe piața din România, pe care doresc cu nerăbdare să îl nișez foarte bine și să îl aduc la rang de mare artă!

Dacă îți place plaja și vrei să ai în fiecare zi o mică amintire, atunci aceste scoici sunt cadoul perfect, atât pentru tine, cât și pentru cei dragi. Oferă din inimă o bucată unică de natură.

Shell Art

AMK: Ai urmat cursuri de pictură pentru a-ți dezvolta aceste aptitudini, sau este nativ?  Știu că și Iulia, sora ta, este artist plastic. Însă mai departe în arborele vostru genealogic au mai existat astfel de creatori de frumos?

OC: Vreau să subliniez faptul că sunt o mare iubitoare a naturii și a spațiului cosmic. Pentru mine natura este atât de minunată, încât nu există nimic mai revigorant decât o plimbare printr-o pădure sau o plimbare pe o plajă sălbatică. Am început totul din pură inspirație, folosind produse de înaltă calitate lăsând pensula în mișcări fine să se contopească cu suprafața neregulată a scoicii, făcând ca rezultatul să devină o mică capodoperă unică, ce va străluci ca o bijuterie și se va conecta cu persoana potrivită. Nu termin niciodată o scoică până când aceasta nu iese perfectă, chiar dacă aștept din nou ca fiecare punct de vopsea să se usuce. După aceea încep să le sigilez cu un lac satinat durabil. Procesul complet poate dura de la o zi la două zile, cu multe momente de așteptare, ca vopseaua, lipiciul și lacul să se usuce. Sunt încântată să îți vorbesc despre colecția mea specială de suflet, intitulată „MUSE”. Am ales să folosesc pentru această colecție tehnica colajului, integrând astfel foița de cupru și aur, decupând fotografii elegante și artistice, ale curentului impresionist, cu imagini feminine, nuduri și zeități, pentru a crea o lucrare de suflet. Aceasta a fost una dintre provocările mele, rezultatul m-a surprins atât de mult, pur și simplu îmi place! Este uimitor cât de multe poți învăța despre tine, când îți pui în inimă ceva! Fiecare piesă arată ca o comoară veche găsită pe o epavă scufundată.

O altă tehnică folosită este tehnica pouring. O dată ce începi să torni, pur și simplu nu te  poți opri! Este atât de relaxant să vezi cum curg vopselele și să te lași surprins de momentele așteptării rezultatului final. Totul este o surpriză. Este o formă de artă atât de uimitoare ce mi-a oferit atât de mult confort în aceste vremuri tulburi. Sunt fascinată de această tehnică!

Nu de mult am experimentat turnarea de rășini epoxidice, pentru realizarea diferitelor colecții. Ceea ce îmi place este că poți să creezi profunzimi, să adaugi straturi, lăsându-ți imaginația să se desfășoare în aceasta călătorie frumoasă din care nu îți vine să te întorci niciodată.

AMK: Cât timp dedici picturii și studiului ei într-o săptămână spre exemplu?

OC: Aloc constant timp învățării în diverse forme, cele mai multe fiind cursuri şi workshop-uri on-line. Acum sunt în extaz, deoarece nu de mult, mai exact pe 08 martie am primit cel mai frumos cadou și anume am aflat  că sunt mămică de gemeni și abia aștept această experiență unică din viața mea. Este un sentiment de nedescris, care mă face să fiu fericită pe zi ce trece, mă plimbă prin toate scenariile frumoase ale vieții. Este minunat! Fiind o fire activă, chiar dacă nevoia de odihnă este satisfăcută în această perioadă frumoasă, mă bucur că pot aloca timp și pentru artă. Fiind o iubitoare a curentului Impresionist, îmi place să răsfoiesc albumele cu ilustrații și să mă inspir pentru următoarele mele colecții Shell Art.

AMK: Ai participat la expoziții? Cum ai descrie publicul? Mai este avid omul de cultură și artă? 

OC: Am participat la multe expoziții, însă doar la una ca expozant. Îmi place foarte mult să privesc lucrări ale altor artiști, să le înțeleg. Am avut ocazia să vizitez galerii de artă din Franța, în Toulouse, cum ar fi CARRE D’ARTISES, cărora le-am propus o viitoare colaborare în ceea ce privește expoziția scoicilor Saint Jacques, pentru care au arătat un deosebit interes. Până în prezent nu am expus public niciun tablou într-o galerie. O parte din tablourile mele au fost dăruite oamenilor dragi din viața mea. Singurul eveniment la care am avut pe lângă scoici, și tablouri expuse, cu vânzare a fost târgul de la Maison 13, „Designers Spring”, care a însemnat pentru mine  un mare pas în lumea artei, practic mi-a dat încredere și m-a motivat.

Părerea mea de profesionist de comunicare și relații cu publicul este că lipsesc multe pe piața de artă din România. Lipsește o abordare profesionistă în relația cu publicul. De obicei se livrează doar statement-uri. Sunt câteva entități care comunică bine, dar în majoritatea cazurilor ar trebui o altfel de comunicare. E o oarecare pietate în fața artei care ușor te ține la distanță. Cu o comunicare bună te poți adresa ușor unor oameni care sunt cu adevărat interesați. 

AMK: Lucrările tale vorbesc despre iubire și empatie, cum reușești să îți păstrezi atât de bine aceste laturi și să le transpui în artă în contextul actual? Iar aici mă refer la frustrare și revoltă după 2 ani de pandemie și un război la granițele României.

OC: Da, așa este. Îmi place foarte mult să îmi exprim sentimentele prin pictură, mă eliberează. Clicul s-a produs când am făcut Covid, în decembrie 2020, când am petrecut sărbătorile acasă, în izolare, departe de familie și prieteni, doar cu motanul meu și muzică. Devenind un pasionat client al cumpărăturilor online, am intrat și pe un site de produse de pictură, recomandat de sora mea, o adevărată artistă și profesionistă, un talent înnăscut pot spune. Ca niciodată, m-am bucurat ca un copil, mi-am comandat cu emoție un bloc de hârtie de pictat A4, câteva pensule mai bune și câteva culori acrilice.  Așa am început să mă dezlănțui. Tot ceea ce pot spune este că pentru mine, în această perioadă de pandemie și război, pictatul și scoicile Saint Jacques au fost cei mai de suflet prieteni, care într-un echilibru cu iubirea și afecțiunea persoanelor dragi din viața mea au completat acest tablou în care trăim astăzi. Pictura pentru mine este copilul fericit din mine, care se joacă sincer și iubitor, într-o lume lipsită de griji.

Shell Art

AMK: Dacă ți s-ar da șansa de a te întoarce în trecut să schimbi ceva, ce ai schimba?

OC: Ori totul, ori nimic.

AMK: Ai renunța la job-ul de acum pentru a te dedica în totalitate picturii?

OC: Ca să își răspund sincer la întrebare, nu, nu aș renunța la job-ul actual, deoarece acesta mă ajută financiar să îmi pot urma în continuare pasiunea, să îmi hrănesc visul. A renunța la o carieră în care am investit enorm de mult din mine şi care mi-a adus multe satisfacții personale și profesionale nu este niciodată ușor. În același timp, teama de a renunța la un viitor predictibil, cu un venit constant este o realitate care te poate ține treaz noaptea. Cu atât mai mult cu cât faci acest pas pentru a-ți urma pasiunea pentru artă unde lucrurile nu sunt chiar atât de previzibile sau constante.

AMK: Dacă ai putea să pictezi o nouă societate, cum ar arăta ea?  

OC: O pisică neagră pe o scoică albă.

AMK: De ce totul să fie în alb și negru fără nuanțe? Și de ce pisica? Ce reprezintă ea pentru tine?

OC: Practic, ce am vrut să spun este o expresie... Negru pe alb. Adică vreau o societate clară, fără ascunzișuri, în care să existe o corectitudine a faptelor, fără globalizări și sclavagism politic.

Pe de altă parte sunt o mare iubitoare de pisici și stăpână a unui motănaș tigrat. Am o mare admirație pentru pisica neagră, care reprezintă pentru mine simbolul protecției.

AMK: Ce planuri de viitor ai în ceea ce privește cariera de artist plastic?

OC: În artă și creație există o chemare, care cred că nu ține cont de alegerile noastre, de aceea doresc să păstrez în mine entuziasmul de a picta și concepe creații unice, considerând că această chemare nu poate fi decât o dată în viață și numai cu încredere și motivație poți păși pe drumul artei.

Visul meu este să îmi văd lucrările expuse într-una din galeriile franceze, din Lyon.

Dacă ți-a plăcut interviul poți sprijini ONG-ul Anonymo Muza donând 1, 5 sau 10 Euro în contul RO22RNCB0072129669300001, deschis la BCR (titular cont Asociația Anonymo Muza), CUI 30763659.

Spread the news
6

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.