Cătălina Tomescu fondatoarea Awe. Fashion. Stories se încadrează perfect în tipologia femeii carte de colecție. Într-un dialog cu ea te bucuri de fiecare capitol pe care îl descoperi, energie pozitivă, optimism, domenii noi de explorat precum fashion, juridic, filologic, descoperi ideologii sănătoase implementate responsabil. Personal, consider că prin interviul luat Cătălinei Tomescu, am descoperit o sursă de inspirație și motivație, mai ales acum, într-un moment în care societatea este lipsită de valori.
un interviu de AnaMaria Kovalciuc
AnaMaria Kovalciuc: Ca pregătire profesională ai terminat Facultatea de Filologie și ai lucrat în universul juridic. Cum s-a produs schimbarea bruscă a domeniului de activitate și când? Dar cel mai important de ce ai ales designul vestimentar?
Cătălina Tomescu: Da, am absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, am lucrat și încă lucrez, for a living cum zice englezul, de peste 22 ani, ca traducător intern și freelancer pentru multe case de avocatură din București și, for love, am făcut și traduceri literare, singura care a văzut lumina zilei fiind traducerea în limba engleză a cărții lui Octavian Paler, Apărarea lui Galilei (Galileo’s Defence).
Schimbarea către design vestimentar a fost bruscă doar în plan faptic, pentru că în plan ideatic, ea a fost prezentă permanent. De când mă știu asta am visat: rochii, modă, desene de modă, păstrez sute de desene încă de la vârsta de 10 ani. Foarte multe dintre hainele pe care le-am cumpărat le-am modificat, tăiat, înfrumusețat sau stricat, iarăși de când mă știu. Erau ,,greșite’’ într-un fel sau altul și eu trebuia să le corectez. Însă să fac haine efectiv în cadrul unor concepte și povești mai coerente am început din 2020, fix în prima vară pandemică, când am întalnit oamenii potriviți la momentul potrivit. Ne-am întâlnit 4 oameni care creau, unii de mulți ani, designeri în toată puterea cuvântului, care aveau nevoie să se regrupeze în vremuri mai puțin prietenoase și astfel ne-am unit și am rămas de atunci împreună. Creăm și lucrăm toate în același spațiu, atelierul Happy Together, cum îl numim noi, din Vasile Lascăr 8.
De ales, nu aș putea spune că am ales eu designul vestimentar, el m-a ales pe mine: mă liniștesc noaptea și adorm visând rochii sau culori de când mă știu, mi-am petrecut timpul liber între țesături, desene, albume și magazine de haine, deci nu a fost o alegere din partea mea, ci am urmat un destin. Nu aveam altă șansă ca să pot fi fericită cu ce fac.
AMK: Talentul de a crea ținute vestimentare atipice și îndrăznețe, sau mai bine spus aptitudinea de a fi designer vestimentar de succes este moștenită din familie, sau ești singura cu înclinații spre arte frumoase?
CT: Ca să răspund la această întrebare, trebuie, ca în lumea juridică, să agreăm asupra termenilor contractului (pentru că, traducător fiind, cuvintele au putere de acțiune în lumea mea, deci proprietatea termenilor este esențială), astfel: Talent nu știu daca am în acest domeniu, se va judeca à la fin. Nu mă consider tehnic vorbind designer vestimentar, iar de ,,succes’’ nu se pune problema. Cel puțin nu acum. Nu mă consider designer vestimentar pentru că nu am trecut prin toate etapele care fac un om să fie designer. Singura titulatură cu care sunt de acord este că sunt un traducător care face haine și bijuterii care spun povești. Da, asta este cinstit a se afirma despre mine. Cât despre înclinațiile spre arte frumoase din familie, se pare că doar eu m-am căptușit cu așa ceva, ceilalați oameni sunt pragmatici, eficienți și cu capul pe umeri. Ceea ce este foarte bine. Am avut o străbunică însă, care avea abilități de croitoreasă și o bună manualitate în domeniu, aș fi vrut să îi semăn mai mult. M-am ales în schimb cu mașina ei de cusut, o bijuterie de peste 100 de ani pe care o ador.
AMK: Care este colecția ta preferată, cea care vorbește cel mai mult despre designerul Cătălina Tomescu?
CT: Singurul răspuns cinstit ar fi: ultima, prima și toate celelalte dintre ele. Pentru că am creat haine urmărind mai multe fire narative, unele diferite de celelalte, care spun povești din lumi diferite și atunci nu pot spune că am preferințe, le iubesc și mă reprezintă toate deopotrivă pentru că nu sunt, după cum se poate ușor vedea, o minimalistă, au contraire, toate poveștile mele țesute și cusute conțin multe detalii, multe digresiuni, vin din mai multe lumi și îmi sunt dragi toate. Îmi place foarte multe ideea de pathwork pe care o integrez în permanență în mai toate colecțiile, și de design vestimentar și de costume jewelry, pentru că îmi place și sunt dependentă de combinațiile cromatice, am nevoie de culoare ca de aer. Apoi, am nevoie de acel detaliu baroc, neo-baroc, rock-baroque etc. și la haine și la bijuterie, am nevoie de un trecut dramatic ca să pot privi înspre viitor, nu sunt din categoria celor care taie din rădăcini, din contră, refolosesc, reinterpretez, restilizez și iubesc trecutul, oricât de retrograd ar părea. Și aș putea continua în această notă cu ceea ce îmi place la fel de mult la fiecare colecție sau direcție în care creez.
AMK: De unde vine inspirația în momentul în care începi o nouă colecție?
CT: Inspirația vine din locuri extrem de variate. Elementul declanșator poate fi o idee sau o simplă imagine dintr-o carte sau dintr-o vacanță ori un sentiment trăit chiar și pentru câteva minute. De exemplu, colecția Seherezada pornește de la ideea de a spune povești pentru a ne salva, cum a făcut Seherezada în cele 1001 de nopți arabe ori precum tinerii din Decameron. Fiind prima colecție, născutaă în pandemie, eu am început să ,,spun’’ aceste povești țesute în acea perioadă cumva de amenințare la fel, pentru a mă salva, metaforic, pentru a face ceva care să îmi dea un sens și o bucurie. Și pentru mine creația are cel mai mult sens.
Colecția Tribut, de exemplu, se vrea a fi un mod de a spune mulțumesc și de a fi recunoscător unor valori umane, artistice care au creat ceva valoros de care ne-am bucurat toți și încă ne bucurăm. Sunt creații dedicate Beatles, Princess Margaret, Anna de Noailles, Dior, unor grupări sau curente artisice sau unor pictori sau chiar unei judecătoare și militante pentru drepturile femeilor și pentru egalitate de gen, cum a fost cazul lui Ruth Bader Ginsburg în cinstea căreia am creat o serie de gulere patchwork sau minimaliste pentru că îi plăceau și purta des acest tip de accesoriu vestimentar.Colectia My Precious are la baza un model de imagine pre-refaelita reinterpretata si adusa in contemporaneitate pentru a vorbi pe limba de astazi, dar intreaga campanie a fost gandita in mood-ul acelor principii artistice.
De exemplu, o altă sursă de inspirație este experiența personală. Am în plan pentru această vară o mini-colecție în care se vor regăsi culori mediteraneene, așa cum le-a perceput retina și simțit sufletul meu. Va fi o colecție care să amintească de apele pe care le-am văzut în ultimii ani în Grecia și Sardinia, culorile fascinante ale Mediteranei, în esență, și ale nisipurior sale ireale. Va fi o colecție plină de albastru, auriu, galben și verde în multe tonuri și nuanțe. Ceea ce este inedit, sper eu, este că va fi prima mea colecție în care voi crea bijuterii special pentru această poveste cu accesorii aduse special din Grecia.
AMK: Ceea ce creezi tu este bazat pe conceptul de slow fashion în adevăratul sens al cuvântului. Însă publicul larg sau chiar anumiți designeri înțeleg acest termen eronat și îl implementează greșit. Despre ce este vorba în slow fashion, responsabile fashion?
CT: În povestea asta, ca și în tango, sunt doi care trebuie să facă pașii corect: cel care creeaza și cel pentru care se creează. Și, ca să iasă bine, trebuie să fie amândoi în ritm.
Da, în ceea ce-l privește pe făcătorul de haine, este o tendință în ultimii ani de a descrie absolut orice creație în termeni de slow fashion/responsible fashion/stop consumption/buy less/choose well, etc., doar pentru că dă bine. Da, sună bine, este instagramabil și cool, dar adevărul nu e chiar așa. Când faci haine în China ori Bangladesh sau le cumperi de acolo ori le produci din cele mai ieftine țesături, poate chiar nocive, găsite prin depozite și le coși la cele mai mici prețuri, oferind o calitate îndoielnică, neunitar stilistic și/sau cromatic, chinuind oamenii care le cos pentru a obține preț mic de vânzare în condiții dificile de muncă, și apoi, în ceea ce-l privește pe cumpărătorul de haine, le oferi pe piață unor oameni care doresc să cumpere ieftin (ceea ce se poate întelege până la un anumit punct) și mult, oameni care apoi le returnează pentru că realizează că nu corespund din varii motive ori le poartă de două ori și le aruncă pentru că se deterioreaza dramatic, ei bine, asta numai slow fashion nu se cheamă.
Eu una cred într-un viitor etic și estetic al modei, nu al creării de haine, ci al modei. Cred că moda nu va fi subjugată de AI (Artificial Inteligence n.r.), cred în manufactură și unicat și în frumosul unic creat și personalizat pentru fiecare în funcție de unicitatea și personalitatea sa. Cred că un brand care acționează cu adevărat în spiritul slow fashion-ului autentic nu generează piese care dăinuie doar un sezon, nu copiază și nu trișează, nu folosește țesături de calitate slabă și nici forță de muncă ieftină, nu trebuie să țină pasul cu moda zilei pentru că scopul este o modă atemporală, paradoxal, o modă care nu se demodează, nu se uzează după câteva purtări și care îmbracă și completează armonios personalitatea în primul rând, nu doar corpul purtătorului. Slow și responsible fashion înseamnă și refolosire și restilizare, reinterpretare de piese vestimentare, înseamna calitate la preț corect, transparență prin utilizarea țesăturilor într-un mod ecologic, achiziție rațională, nu impulsivă și cantitativă, croi autentic și produs premium.
O alta componentă a slow fashion-ului poate fi și recuperarea de textile și reinvestirea lor cu un nou sens (patchwork, appliqué), ceea ce face și AWE, adică recuperează textile prețioase, dar în cantități mici, unicat, câteodată, de la ateliere de creație sau designeri ori prieteni, capete de serie de la magazine de textile, care altminteri, s-ar arunca și le ,,împrietenește’’ dându-le o șansă la o nouă viață și dând naștere unor noi povești. De aceea poveștile AWE sunt, cum îmi place mie să spun, povești fără sfârșit, povești care nu se termină niciodată; AWE este o poveste despre autenticitate, unicitate, sustenabilitate, reciclare, responsabilitate și creativitate. O poveste care sper să continue…
AMK: Creezi și bijuterie contemporană... Cum ai descoperit această pasiune?
CT: Nu știu dacă aș numi-o chiar bijuterie contemporană, aș zice că este mai curând ecletică și primară sau pur și simplu și mai nepretențios, un mix, o amestecătură faină de lumi mici și foarte mici, eu nefiind un bijutier în toată puterea cuvântului care combină alchimic metale și pietre prețioase. Sunt mai curând un făcător de bijuterie de tip patchwork, pun împreuna piese, colorate, de cele mai multe ori, la fel cum scriu cuvinte într-o poveste ori plasez termenii adecvați într-o traducere, încercând să dau un alt sens. De multe ori elementele pe care le amestec într-o bijuterie nu sunt accesorii de bijuterie, sunt elemente și accesorii funcționale diverse, fire și chiar elemente organice, scoici de peste tot din lume pe care le pictez și le înnobilez cu foiță de aur transformându-le complet.
Am descoperit această plăcere de a crea bijuterie de tip fashion/costume jewelry relativ recent, de vreun an. Am început cu niște păpuși, Eve le spuneam eu, erau niște coliere care cumva aduceau a siluete feminine, alcătuite din tot soiul de piese rămase din bijuterii distruse, căpătate de la prietene, cumpărate de la târguri de vechituri sau magazine de specialitate. Și apoi am adăugat, detaliu dupa detaliu, am înșirat mărgăritare cum se zice în poveste și am ajuns să fac tot felul de cercei, coliere și brățări. Este tot o formă de a spune o poveste, mereu diferită pentru că absolut toate bijuteriile pe care le realizez sunt unicat.
AMK: Pentru că am tot vorbit despre designerul Cătălina Tomescu, vrem să descoperim și omul... cum este omul? Ce îți place să faci în timpul liber?
CT: Omul Cătălina Tomescu are tot felul de plăceri pe care ar dori să le exercite în timpul liber. Câteodată chiar și reușește. Îmi place să citesc beletristică și poezie, reviste și cărți despre artă și modă, să cutreier târgurile de vechituri, să bat singură sau însoțită străzile și să privesc case vechi cu caracter puternic, să admir stiluri arhitecturale și să îmi inchipui cine ar trăi acolo, să caut apoi informații despre casele respective, să desenez rochii și să fac colaje de modă (în absența vreunor talente evidente), să mă plimb singură cu muzica în urechi, să văd orașe noi, să vizitez muzee de artă și, în special, de pictură, să descopăr ruine, să merg la teatru, să visez cu ochii deschiși.
AMK: Care este cartea ta preferată, cea care poate ți-a schimbat la un moment dat cursul vieții?
CT: Nu aș putea spune că o carte anume mi-a schimbat cursul vieții, dar cu certitudine pot spune că toate cărțile citite și pe care sper să mai apuc să le citesc au dăltuit în mine și m-au făcut să fiu cum sunt și nu altminteri.
Pe de altă parte, tot timpul, cartea preferata, ca și filmul preferat, este cea citită ultima. Și apoi mai e și cartea vârstei. Fiecare om are o carte preferată la o anumită vârstă, la o anumită etapă în dezvoltarea sa.
Însă dacă ar fi să încerc un mic top cred că m-a zdruncinat, atunci când am citit-o, pe la 17 ani, Apărarea lui Galilei de Octavian Paler, lecturată în tren într-o călătorie spre și de la București, pentru că atunci eram foarte marcată de perioada comunistă care abia se încheiase teoretic, era perioada zbuciumată a anilor ’90 când revoltele personale se așezau perfect peste revoltele sociale pe care le trăim în epocă și problematica deciziei personale, a dilemei morale în contextul totalitarismului mă pasionau teribil de tare. Atât de tare mi-a plăcut această carte că mi-am spus că într-o zi o voi traduce, pe de o parte să mulțumesc în acest fel celui care a scris-o pentru ceea ce mi-a dăruit și, pe de altă parte, să fac să ajungă mesajul cărții la cât mai multă lume, să ating cât mai multe minți și suflete. Ceea ce am realizat, însa 20 ani mai târziu. Cartea respectivă este tradusă în limba engleză și distribuită și vândută în țări vorbitoare de limba engleza din Europa și SUA.
Apoi, la o altă varsta, dupa o întâmplare profund nefericită din viața mea, am citit și m-a marcat semnificativ Nimicul de temut (Nothing To Be Frightened Of) de Julian Barnes, carte pe care cu toată sinceritatea aș recomanda-o cu tărie oricărui om care se naște, trăiește și moare.
Și tot așa, exemplele ar mai putea continua...
AMK: Ce sfat ai da tinerilor aspiranți în domeniul fashion-ului?
CT: Mă feresc să dau sfaturi, deja îmi dau cu părerea câteodată și este și așa prea mult. Deși în vârstă, sunt totuși înca destul de tânără în acest domeniu și chiar nu îmi permit să dau sfaturi celor mai tineri. Am întâlnit oameni mai tineri în moda, foarte talentați, de la care aș putea învăța și chiar o fac. În schimb, primesc sfaturi avizate, doresc critici constructive și resping cât pot laudele, mai ales nefondate pentru că, în primul rând, nu știu să primesc complimente și laude și, în al doilea rând, nu consider că le merit. Nu încă, cel puțin.
AMK: Care sunt planurile tale de viitor?
CT: Să fiu sănătoasă să pot crea în continuare povești despre haine și bijuterii și haine și bijuterii de poveste și să mă bucur de ceea ce creez.
Și să conving în viața asta măcar o singură persoană că a te îmbraca la un restaurant în trening flaușat, eventual scăpărând și a sclipici, cu un logo ultra citibil de la 10 m și cu poșetă elegantă este un lucru extrem de trist pentru tot ceea ce stă în spatele unei asemenea decizii vestimentare. Pentru că haina nu îl face ea pe om, dar ți-l portretizează într-o măsură cât de cât conformă cu realitatea.
follow Cătălina Tomescu on
Dacă ți-a plăcut interviul poți sprijini ONG-ul Anonymo Muza donând 5, 10 sau 50 RON în contul RO22RNCB0072129669300001, deschis la BCR (titular cont Asociația Anonymo Muza), CUI 30763659.